Programul „Casa Verde Fotovoltaice”- Informatii si procedura

Programul „Casa Verde Fotovoltaice”- Informatii si procedura.
Programul „Casa verde fotovoltaice” a fost înființat în urma cu doi ani de către Administrația Fondului de Mediu (AFM). Acest program are ca scop producerea energiei electrice în vederea propriului consum. Cu alte cuvinte, statul și-a luat angajamentul că va ajuta cetățenii să obțină fonduri europene nerambursabile pentru a-și produce singuri energia electrică de care au nevoie in vederea consumului propriu cu condiția de a livra in rețeaua națională de energie surplusul neutilizat.

In urma evaluării recente a tuturor cererilor de finantare, 12.718 dosare au fost eligibile și urmează ca AFM sa semneze contractele cu toți beneficiarii acestui proiect.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice”.
Programul ” Casa Verde Fotovoltaice” susține finanțarea echipamentelor in proporție de 90% din valoarea totala a acestora insa nu mai mult de 20.000 lei. Diferența de 10% din valoarea proiectului va fi suportata de consumatorul final.

Deoarece nu a fost atinsă limita maxima de bani pe care România putea sa ii acceseze pentru acest program, in toamna acestui an va mai avea loc o sesiune de înscrieri în programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

Cum se acceseaza fondurile pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”?

Pentru a beneficia de electricitatea produsa de panourile fotovoltaice va trebui sa apelati la unul dintre instalatorii validati de catre AFM. Instalatorul validat de catre AFM va depune in numele dumneavoastra dosarul in vederea finantarii.

Dosarul de finantare trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:

  • cerere de finanțare nerambursabila (anexa 3);
  • declarație pe propria răspundere (anexa 3.1);
  • copie dupa cartea de identitate a solicitantului;
  • extras din cartea funciara;
  • certificat de atestare fiscala emis de autoritatea publica de pe raza careia este domiciliat solicitantul;
  • certificat de atestare fiscala emis de autoritatea publica de pe raza careia se implementeaza proiectul;
  • certificatul tehnic de racordare (ATR).

Conditiile de eligibilitate ale solicitantului in vederea obtinerii finantarii sunt:

  • sa aiba domiciliul in Romania;
  • sa aiba act de proprietate asupra imobilului/terenului pe care se monteaza sistemul cu panouri fotovltaice;
  • daca imobilul/terenul pe care urmeaza sa se monteze sistemul cu panouri fotovoltaice este in proprietatea mai multor persoane, solicitantul trebuie sa obtina acordul tuturor proprietarilo;
  • imobilul/terenul nu trebuie sa fie in litigiu;
  • solicitantul nu trebuie sa aiba restante la bugetul de stat;
  • pentru un imobil/teren se poate depune o singura cerere de finantare;
  • atat solicitantul finantarii cat si ceilalti proprietari (dupa caz) trebuie sa permita accesul persoanelor autorizate pentru colectarea datelor inregistrate de sistemul fotovoltaic cat si pentru mentenanta acestuia.

Daca pentru un imobil/teren se depun doua cereri de finantare, eligibil va fi primul dosar depus.

Specificatiile sirtemului de producere a energiei electrice cu ajitorul panourilr fotovoltaice sunt:

  • putere insumata instalata de min.3kWp (fiecare panou are o putere minim instalata de 250 Wp);
  • invertoare (min. 3kW);
  • conexiuni (curent continuu si alternativ);
  • structura de sustinere a sistemului;
  • tablou electric.

Proiectul, montajul panourilor fotovoltaice și dosarul de finanțare si depunerea acetuia sunt făcute de furnizorii de energie electrică sau de instalarorii autorizati de AFM. Surplusul de energie neutilizat este livrat în rețeaua națională de energie electrică conform legislației în vigoare. Toate detaliile și ghidul de finanțare sunt afișate pe site-ul www.afm.ro la secțiunea ” Sisteme fotovoltaice”.

Câștigul in urma acestui proiect de pe urma caruia beneficiază atât persoanele fizice cât și firmele care opteaza pentru un astfel de proiect este acela ca, cu un minim de investiție (10% din valoarea sistemului fotovoltaic) consuma propria energie electrica produsa.

Datorita eficientei acestui sistem, energia electrica obținută în plus este utilizata in rețeaua națională de energie.

Momentan nu se știe cu exactitate data la care se vor putea depune dosarele pentru următoarea sesiune de înscrieri în acest program finanțat 90% din fonduri europene nerambursabile. Cert este ca inca sunt bani de cheltuit si ca cea de-a doua sesiune de depunere a dosarelor va avea loc in toamna acestui an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here